Black Friday în stil occidental: Cum cumperi de pe Amazon și ce avantaje ai
Black Friday 2015 la Amazon înseamnă același lucru ca în orice magazin online: reduceri substanțiale la produse. Totuși, trebuie să aveți un anumit discernământ practic de cumpărături online, așa încât achizițiile voastre pe Amazon să merite.
Cu ocazia Black Friday la Amazon, ofertele produselor aflate la vânzare în străinătate pot atrage foarte mulți români care caută produse la un preț mult mai mic decât al celor din România. Totuși, ca acest lucru să fie rentabil, merită să țineți cont de câteva aspecte esențiale:
Produsele din oferta Amazon să fie valabile și în România
Sezonul de Black Friday la oricare din lanțurile românești de magazine vine cu serie convingătoare de produse la reducere. Printre acestea, se poate afla și produsul căutat de tine. În acest context, poți face o comparație în ceea ce privește raportul calitate-preț, ținând cont că produsele de la noi din țară ajung relativ rapid în posesia ta, spre deosebire de comenzile din străinătate care pot petrece săptămâni întregi pe drum.
Black Friday la Amazon – Cum cumperi de pe Amazon din România?
Chiar dacă platforma magazinului nu este creată în limba română, hei, cu toții suntem acum familiarizați cu limba engleză, măcar din filmele cu cowboy :). Oricum, dacă ești cât de cât familiarizat cu achizițiile online (iar dacă citești acest articol acum probabi că ești), poți înțelege, în mare, cum funcționează cumpărăturile și pe Amazon.
Cel mai important lucru e să ai un card de credit sau debit valid, pentru a efectua o plată imediat după ce ai adăugat produsele în coșul virtual. Dacă ai o reticență majoră în a-ți introduce numerele magice de pe cardul bancar într-un browser de internet, te poți opri din citirea acestui material acum.
Cum cumperi de pe un site Amazon din interiorul UE
Așa cum am detaliat și într-un articol precedent, prima etapă pentru a efectua o comandă pe Amazon implică crearea unui cont. Evident, este gratuit și opțional, dacă vrei doar să vezi ce se găsește în giganticul magazin online, fără să cumperi neapărat. Pentru a crea un cont, este suficient să intri pe această adresă web, să îți introduci un nume de utilizator, o adresă de email și o parolă și să îți accesezi căsuța de email pentru activarea contului nou creat.
Doar în momentul în care vei dori să inițiezi prima comandă vei fi invitat să definești o metodă de plată, care implică introducerea datelor de card și o adresă de livrare la care vrei să ajungă produsele.
De vreme ce România este în Uniunea Europeană, este recomandat să te ții departe de Amazon.com, pentru a nu plăti TVA, taxe vamale și alte comisioane. Aceasta este cea mai importantă idee cu care trebuie să rămâi din acest material. Pentru că SUA se află în afara Uniunii Europene, chiar dacă pachetul va fi livrat la ușă în condiții normale, chiar și după 48 – 72 de ore, taxele vamale vor fi incluse în prețul achitat.
Anglia, fiind parte din Uniunea Europeană și, evident, vorbitoare de engleză, vei putea naviga pe Amazon.co.uk la fel de ușor ca și pe Amazon.com, fără ca produsul să vină tocmai din America.
Black Friday 2015 la Amazon – Avantaje
De cele mai multe ori, produsele de pe Amazon nu se găsesc și în România, ori ajung de obicei mai greu și în cantități limitate. Diferite cărți, e-readere Kindle, jocuri și, de cele mai multe ori încălțăminte sau haine, pur și simplu nu sunt la dispoziția românilor și merită cumpărate din străinătate.
În plus, majoritatea produselor de pe Amazon sunt autentice și calitative. Șansa să dai de produse contrafăcute sunt foarte mici.
Un alt avantaj este că vei găsi reduceri reale și substanțiale. Așadar, dacă te decizi să cumperi produse din străinătate, mai ales cu ocazia Black Friday la Amazon, ve fi scutit de pericolul unor reduceri fictive.
Produsele aflate la reducere nu sunt nici vechi, nici resigilate.
Vei avea parte de un customer service excelent, dacă vei dori să comanzi ceva din străinătate cu ocazia Black Friday la Amazon. Dacă se întamplă să îți ajungă un produs avariat sau stricat, poți contacta serviciul de ”customer service” de la Amazon, iar cei de acolo vor face tot posibilul să rezolve problema.
Există mari șanse să găsești produsul dorit în Amazon UE, pentru că site-urile Amazon se completează unul pe altul. Practic, dacă nu găsești gadget-ul dorit pe Amazon.co.uk sau dacă descoperi că nu are livrare în România, îl poți găsi liniștit pe alternativa Amazon din Franța, Germania, sau altă țară europeană cu platformă Amazon. Varietatea este semnificativă și este aproape imposibil să nu găsești un magazin care să îți livreze la ușă ceea ce îți dorești. Așadar, îți recomandăm verificarea diferitelor Amanzon-uri – .co.uk sau .de sau .fr sau .it sau .es sau orice site Amazon localizat în interiorul UE, mai ales că există Google Translate.
Dezavantaje
Cum am menționat și mai sus, principala problemă este termenul de livrare, care este mai mare decât atunci când achiziționezi ceva din România. Un produs comandat prin Amazon vine la ușa ta între câteva zile (rareori în câteva săptămâni), depinzând de localizare și de vânzător. Oricum, termenul de livrare va fi afișat în lista de cumpărături, înainte de a a efectua plata.
Plata se face doar online și doar atunci când se face comanda. Nu există posibilitatea de a face plăți la livrare, așa cum mulți practică în România. Dacă dorești returnarea produsului, o poți face, desigur, însă vei suporta prețul transportului.
Garanția este o problemă și nu e. În principiu, multe produse de pe Amazon beneficiază de garanție la producător și în România. Totuși, există și producători care nu au deloc prezență în țara noastră, iar în acest caz produsele vor trebui expediate, la nevoie, în țara de unde au fost cumpărate, pentru a putea fi înlocuite, ceea ce înseamnă timp și bani.
În cazul în care vrei să cumperi mai multe produse, trebuie să fii atent ca acestea să fie vândute de același magazin din cadrul Amazon, pentru a te încadra cu costurile de transport. În caz contrar, vei plăti transportul pentru fiecare produs în parte.
În final, plata trebuie făcută direct în valută (USD, EUR sau Liră Sterlină), dacă nu vrei să plătești un comision de aproximativ 2% din valoarea produsului, care reprezintă comisioanele băncii care face schimbul valutar.